Stagiul militar obligatoriu

AK-47 - o bijuterie tehnica

Precisa si cu mare putere de distrugere. Este la fel de urata pe cat este de apreciata. Pe timpuri, deveneai barbat doar dupa ce jurai credinta patriei, cu o mana pe drapel si cu cealalta pe pistolul mitraliera... 

Drum bun!

Secvente din filmul artistic Pentru Patrie 
(1977, regia: Sergiu Nicolaescu)

(click pe link pentru filmul integral!)

Eroii nu mor niciodata!

Bunicul meu a disparut in `44. Bunica, care avea atunci 27 de ani si 4 copii, a sperat pana in ultima ei clipa ca bunicu` se va intoarce, asa cum se intampla din cand in cand in satele vecine, prin anii 70. Am vazut-o de multe ori cu ochii inlacrimati, cu privirea pierduta la orizont, cautand indelung un chip pe care mi-l arata mereu in poze. 
Imi amintesc o povestioara spusa de un batran in iarna (2012). Se afla intr-o noapte pe linia frontului si, la un moment dat, ii apare in fata un soldat neamt. Stateau fata in fata, cu pustile indreptate unul catre celalalt. Pentru o fractiune de secunda isi aminteste sfatul parintesc primit la plecare pe front: "Esti crestin fiule! Nu omora oameni, trage si tu aiurea!". Atunci indrepta arma in sus si a tras. Neamtul, speriat, la fel. In urmatoarele momente un obuz i-a secerat pe amandoi. S-au recunoscut la spital si s-au imbratisat. Au tinut legatura pana in urma cu cativa ani, cand neamtul n-am mai raspuns la scrisori. Imi pare rau ca nu pot descrie emotia de pe fata batranelului cand imi povestea asta. Ii jucau ochii in lacrimi si spunea ca, daca ar mai fi in aceiasi situatie, ar face la fel. 

„ AM PLECAT SĂ APĂR GLIA, SĂ FAC MARE ROMÂNIA!”

"Numărul prizonierilor de război români în Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ridicat, și a crescut în special după anul 1943.
Armata Roșie a luat prizonieri de război din Armata română chiar și după momentul 23 august 1944, procesul continuând până la semnarea armistițiului cu Aliații de pe 12 septembrie . Unii dintre prizonieri erau originari din Basarabia și Bucovina de nord ocupate ca urmare a ultimatumului din 1940, dar cei mai mulți erau cetățeni români care nu fuseseră nicioadată declarați cetățeni sovietici. În cazul celor dintâi, autoritățile sovietice i-au declarat de naționalitate „moldovenească”, fiind în general separați de prizonierii „români”, în lagărele de prizonieri, autoritățile sovietice ținând evidența în general pe „naționalități” și mai puțin pe țări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov afirma că, în 1945, 61.662 de prizonieri români fuseseră repatriați, 20.411 participaseră la formarea fiviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, iar alți peste 50.000 de prizonieri români se mai aflau încă pe teritoriul sovietic.
În conformitate cu statisticile Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germanirei Naziste și Ungariei Hortiste. Statistica nu a precizat dacă cei 309.533 de dispăruți „în est” cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici în după 23 august 1944. Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români."

 Sursa citat si imagine.

Nu ezitati sa cititi comentariile aparute la acest articol pe Facebook!

Nu-i fictiune!

Atata prostie am vazut doar in armata! Din cauza asta am exclus orice tentativa de cariera militara. Nu stiu daca am facut bine. Acum as fi fost pensionar si m-ar fi durut la basca...

Filmul ma unge pe suflet. Au mai vazut si altii!

Terminus paradis - Batalion Disciplinar, filmul integral

La periferia Bucureştiului, o zi toridă de vară. Norica, o chelneriţă, şi Mitu, un porcar, se întâlnesc, se tachinează reciproc şi fac concurs să vadă cine ţine mai mult la băutură. Legătura lor nu e doar o aventură de o noapte. Ar putea ajunge la căsătorie, dacă Norica n-ar vrea să se mărite cu Gili, şeful şi iubitul ei la vreo 50 de ani, şi dacă Mitu n-ar trebui să facă doi ani de armată. Pasiunea lui Mitu pentru Norica îl va face să intre în belele: mânat de obsesia pentru ea, comite ceva de neiertat. Resorturile societăţii intră în mişcare şi încep să vâneze cuplul...

Traiesc in Romania

Incredibile intamplari din prezent (2009 , n.r.) intrerup sirul povestirii ...

   Inca nu aveam 19 ani si faceam serviciu de garda . Pazeam depozite , bazine de apa , Drapelul de Lupta  ... Desi armata a fost cel mai sinistru episod din viata mea , serveam PATRIA si eram in sinea mea mandru de asta . Jurasem cu mana pe Drapel . Era prima mare indatorire din viata mea . In chinul nostru zilnic eram totusi uniti . Comandantii si camarazii aveau incredere in mine . Nu puteam sa-i dezamagesc .
   Serviciul de garda are niste reguli stricte . Fiecare post de paza un consemn , adica o alta serie de reguli specifice locului respectiv . Toate acestea se invata pentru a sti ce trebuie sa faci , cum sa reactionezi in diverse situatii . La intrarea in post (adica la fiecare 3 ore) , INTOTDEAUNA se verificau incuietorile si sigiliile . Cat de neajutorat mintal trebuie sa fie cineva incat sa nu sesizeze ca sigiliul a fost violat ?
Si mai este un mic amanunt ... intotdeauna in unitatile militare au fost caini . Toti cei ce au facut armata isi amintesc , desigur , ca aceste patrupede foarte simtitoare si inteligente erau prietenoase fata de orice haina militara si ostile civililor . Putin probabil sa se apropie cineva de un post de santinela fara ca un caine sa dea "alarma" . Cum sa dispara dintr-un depozit arme ? In conditii normale asa ceva nu-i posibil ! Dar ce mai este normal in tara asta ? Ce fel de militari pe baza de contract platim din impozitele noastre ?
Parerea mea , armele au plecat "cu acte in regula" , fara gauri in gard sau santuri pe sub el . Au fost "teleportate" ... mecanizat . Doar munca-i pentru tractoare , nu pentru boieri . Poate ca intr-o zi cineva , plin de remuscari , va povesti cum s-a intamplat . Visez , nu ?
Din cate spunea un fost Ministru al Apararii , pe un pistol mitraliera s-ar fi obtinut oficial doar 200 E .
Ce inseamna asta ? Cei care le-au facut sa dispara nu doreau neaparat sa se imbogateasca peste noapte .
Atunci pentru ce au "disparut" ? Sa ajunga in Muzeul Pacii ? Cu siguranta ca ratiuni de siguranta nationala ne impiedica sa stim multe din necunoscutele prezentului . Pe mine , ca muritor de rand , ma intereseaza un singur lucru : cand voi fi eu , cetateanul , respectat de statul roman ?

Traiesc in Romania si nu vreau ca asta sa-mi ocupe tot timpul !

Republicare articol din 03 Feb 2009 - 01:54:15 , preluat de pe http://amintiri.blogz.ro .

Eram tineri

Abia implinisem 18 ani .
Nu prea stiam ce inseamna viata . Eram plecat de la tara sa invat tainele electronicii in capitala Moldovei .
La sfarsit de liceu ne fauream vise despre viata noastra viitoare , despre anul 2000 .

Nenumarate oferte de a ne continua scoala !
Printre ele , un subofiter de la Centrul Militar ne incanta cu povestiri despre armata . Cand afla tata de "aspiratiile" mele in uniforma , imi povesteste de constructia socialismului la "Canal" sau in agricultura si-mi taie elanul . Desi aveam numeroase legaturi cu radiocomunicatiile (devin mai tarziu radioamator autorizat) , concluzionam impreuna ca Politehnica ofera mult mai multe perspective si-i urmam sfatul .
In ultimele ore de curs , unul dintre profesori ne-a sfatuit sa ne ferim de armata ca de "dracu`" .
Avea multe experiente nefericite legate de viata de TR-ist .
O doamna profesoara s-a oferit sa ma scape de armata cu ajutorul unui cardiolog .
Da` cine sa priceapa aceste sfaturi ? La 18 ani trebuie sa incerci cu degetul , sa simti !

Imi amintesc ca intr-o zi primesc Ordinul de Recutare . Nu prea stiam ce este asta dar am inteles ca trebuia sa ma prezint pentru o verificare in vederea incorporarii . Asa cum scria in hartie , ma prezint la ora opt la Centrul Militar al unui oras de pe Dunare . Aici , o serie de cladiri mici imprejmuite si pazite cu pusca de soldati . O curte traversate de multi militari si noi , 50-70 de tineri .
Suntem tinuti in picioare ca animalele o zi intreaga . Fara sa putem iesi pentru o gura de apa sau ceva de mancare . Undeva pe dupa-amiaza , cand toate proviziile (apa , mancare , tigari) erau terminate , suntem introdusi in costumul lui Adam , grupuri de cate cinci , in cabinetul medicului - un tip bine "uns" , in varsta , ajutat de doua asistente tinere . Suntem masurati , cantariti . Tinuti in anumite pozitii , suntem pipaiti si analizati ochiometric . Transpir de curg apele de pe mine si ma simt ingrozitor , umilit . Asistentele isi dau coate si sosotesc vesele . Cu ajutorul unei rigle , o asistenta ii arata doctorului o alunita in zona intima a unui camarad . Omul se inroseste , mai sa-i plezneasca obrajul si are o erectie de zile mari . Zambetele se transforma in hohote , doctorul le incurajeaza si noi facem haz de necaz . In acel moment testele , verificarile au luat sfarsit . Ce testare psihologica ? Tara avea nevoie de ostasi ! Aveam sa aflu  mai tarziu ca erau printre noi si "saraci cu duhul" , oameni care n-aveau ce cauta in armata cu pusca in mana , dar asta-i alta poveste .
Dupa o zi de umilinta suntem trimisi acasa cu indemnul sa ne prezentem de urgenta cand tara ne va cere .
Stiu ca am ajuns tarziu acasa . Familia s-a amuzat de patania mea . Eu am ramas cu un gust amar .

Asta a fost RECRUTAREA .

Articol din 20 Ian 2009 - 03:10:29 , preluat de pe http://amintiri.blogz.ro